Poate uneori nu dăm importanţă acţiunilor minore, dar dacă Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne lumineze mintea noastră, vom putea vedea că El le pregătește toate faptele bune pe care le facem, mai dinainte, ca să putem umbla prin ele.

Megeam odată în anul 2009 (primul an în România) cu soţul meu (Doru Herdean) la o Soră în Domnul la spital s-o vizităm. Era o zi ploioasă și ne întorceam de la spital cu tramvaiul spre casă. (eram în preajma sărbătorilor de Paște) Când să mă așez jos pe un scaun in tramvai, am văzut că sunt toate ude de la ploaie. Atunci, am hotărât să le șterg pe cele două scaune pentru mine și soţul, apoi să-i ofer soţului să șteargă cu un șerveţel și scaunele din faţă pentru cei care mai doresc să stea jos.

În timp ce ștergea soţul meu scaunele, o femeie bătrână care discuta cu o altă doamnă din tramvai, s-a uitat la noi și-a exclamat : ,,Doamne, dar cine se mai gândește în ziua de azi să facă un bine și sunteţi chiar tineri ! “Mirându-se de noi, a intrat în discuţie cu soţul meu și spunea cât este de necăjită cu sora ei care zace în pat de multă vreme și are piciorul stâng tăiat. Această bătrână din tramvai avea vârsta de 78 ani și îngrijea în casa ei pe sora ei care era mai în vârstă de 86 ani. Își dorea pentru sora ei un cărucior ca să o poată plimba și să stea în el prin casă.

Această conversaţie în tramvai a fost destul de scurtă , doar ascultând-o vedeam suferinţa ei și dorinţa de a fi ajutată. Am mers doar câteva staţii cu acel tramvai și această bătrână a trebuit să coboare, dar înainte de a coborâ, noi am întrebat-o cum o cheamă, să ne dea un număr de telefon de-al ei și i-am spus să se roage la Dumnezeu care poate va face o minune ca să-i rezolve problema aceasta. A coborât această bătrână (Doamna Miliţa) și apoi la următoarea staţie am coborât și noi. Ajungând acasă, ne gândeam cum vom putea noi, să ajutăm această femeie? Ne gândeam să strângem bani pentru a cumpăra acest Cărucior, ne gândeam la mai multe variante, dar toate acestea I le-am spus Lui Dumnezeu… Singurul Care Face Minuni !

După câteva zile, soţul meu discutând cu păstorul Remus Runcan, a aflat că ar fi o modalite de a-i putea oferi acstei doamne un cărucior. După trei săptămâni, am fost sunaţi de păstorul Remus care ne-a informat ca să vină soţul meu să aleagă două cărucioare frumoase pentru doamna și pentru cine vom mai găsi noi să ajutăm. Am fost atât de bucuroși…abia așteptam să o anunţăm…eram nerabdatori să vedem reacţia și bucuria lor ! În tot acest timp , noi ne rugăm pentru o rezolvare și Domnul a făcut ca această problemă să fie rezolvată !

Am sunat pe numarul de telefon primit, am pus câteva întrebări acestei doamne la început :” Doamna Miliţa din tramvai, mă mai cunoașteţi? Sunt tânăra cu șerveţelul. Doamna-,,Da, vă mai cunosc, Bunul Dumnezeu să vă fie cu voi!’’ Ce mai faceţi? Aţi primit acel cărucior? Doamna-„Nu l-am primit, am tot întrebat la primarie și n-au putut să mă ajute, am întrebat la popa și nici el nu a putut să mă ajute”… ,,Dar, la Dumnezeu a-ţi apelat? Credeţi că El ar putea să vă ajute? ’’ Doamna-„Da, m-am rugat la Bunul Dumnezeu și numai știu ce să fac”… „Uite, Doamna Miliţa, ne-am rugat și noi pentru dumneavoastră și Dumnezeu a hotărât să vă dea ASTAZI UN CĂRUCIOR! Doamna- „Vai, da cum să mă ajute așa Dumnezeu”… și plângea, nu mai știa ce să spună! Terminând conversaţia în câteva ore am fost la dânsa în faţa casei cu acel cărucior.

Nu se poate explica în cuvinte Bucuria acestei femei, care plângea și ne pupa până sus la ea în casă. Când am pășit în camera celeilalte doamne ( Doamna Lubiţa), cea bolnavă care stătea de multă vreme în pat, a început să plângă văzând căruciorul și pe noi intrând la ea în cameră… „Îngerii lui Dumnezeu”, spunea dânsa, a-ţi venit să mă ajutaţi! Plângând împreună cu ea, am sărutat-o și am discutat cu ea mult. Am pus-o în căruţ și am plimbat-o în cameră! Era uitată de lume și tare disperată. Ne-am rugat cu ea în acea zi și i-am oferit Biblia Copiiilor ca să citească.

Am plecat în acea zi de acolo, bucuroși și tare mulţumitori lui Dumnezeu pentru acest lucru. De atunci, am început să ţinem legătura prin telefon cu aceste 2 doamne Miliţa și Lubiţa ( sunt de naţionalitate sârbă) și să le vizităm des, aducându-le copilașii noștrii pentru a le cânta și înviora la bătrâneţe. Le-am adus Biblii la amândouă, le-am adus „Cuvântul lui Dumnezeu pentru astazi” și le-am oferit literatură creștină cât am putut.

Doamna Lubiţa (cea bolnavă) următoarea zi după ce a primit căruciorul, s-a îmbolnăvit și mai tare așa încât nu putea să mai stea sus. Deci, nu s-a folosit de cărucior o perioadă mai lungă, dar stand în pat întinsă, ea a citit cu drag Scriptura, toate cărţile pe care le aduceam și era atât de absorbită, încât sora ei nici nu mai putea vorbi cu dânsa.

Am văzut prin acest lucru, că Domnul s-a folosit de o simplă Unealtă (căruciorul) ca să poată pătrunde la această inimă disperată pe patul de boală. Ea a îndrăgit atât de mult Cuvântul lui Dumnezeu încât începea să memorize de acolo multe și să le redea cu atâta bucurie. Mergeam la ea, citeam Biblia cu ea, ne rugam și cântam și îl simţeam pe Domnul prezent acolo. După o perioda, ea s-a simţit mai bine, și a dorit să fie scoasă afară cu căruciorul. Nu pot să descriu în cuvinte prima ei ieșire…deoarece este ceva care trebuia văzut…faţa unei femei care iși dorea să vadă Soarele… ne punea sa-i așezăm căruciorul la soare și să stăm cu ea de vorbă din Biblie.

Era așa de fericită! „Îngerii lui Dumnezeu”, ne numea dânsa, „m-aţi făcut atâta de fericită!” Ne plimbam cu ea prin parc, cântam mergând ea și îi spuneam: „Tanti Lubiţa, dumneavoastră ve-ţi merge înaintea noastră în Cer!” Ea plângea și spunea că ea crede în Isus Fiul lui Dumnezeu și ea crede că e mântuită. De mai multe ori am întrebat-o dacă l-a primit pe Domnul în inima ei și ea spunea că s-a rugat și L-a chemat să locuiască în inima ei. Nu a vrut să fie botezată, dar credem că L-a avut pe Domnul în inima ei…o auzeam cum se ruga și iși cerea iertare de păcate și ne spunea ea… Toata viaţa mea, am lucrat pe vapor cu soţul meu și nu am Crezut în Dumnezeu! Nu m-a interesat de Biblie, nu am avut timp de biserică, când venea vreo pocăită la mine o trimiteam la distanta de mine, pentru că eram prea ocupată! Atât de mult plângea și repeta trecutul ei, viaţa ei fară Dumnezeu și vedea că Dumnezeu înainte de moarte a vrut să-I mai ofere o șansă… șansă de a fi Salvată!

Tanti Lubiţa, s-a îmbolnăvit din nou destul de tare, veneam la ea și uneori nu se mai trezea din cauza medicamentelor tari pentru calmarea durerilor, dar dormea liniștită, pașnică, parcă așteptând să moară. Noi am plecat într-o călătorie în America și în acel timp ea a decedat și a rămas doar Doamna Miliţa (sora ei) singură, distrusă. Este atât de important să răspundem chemării Domnului și să mai salvăm suflete chiar și pe patul morţii…printr-o scurtă călătorie cu tramvaiul, Dumnezeu a salvat un Suflet Pierdut!!!

Slujitor al Domnului, Ronela Herdean, Totul pentru Hristos.